joi, 23 septembrie 2010

Dumitru Murarasu

Biografie
Dimitrie, acesta fiind adevăratul lui nume de botez, este fiul lui Haralambie Murărașu, preot din Botoșani. Studiile superioare le-a făcut la București și la Paris. A fost membru al Școlii Române din Franța (Fontenay-aux-Roses). Doctor în litere (București). A fost profesor la Seminarul Pedagogic "Titu Maiorescu" și la Academia Comercială din București. Cariera universitară a fost întreruptă la instaurarea regimului comunist.
Este cunoscut îndeosebi ca exeget al operei lui Mihai Eminescu: Comentarii eminesciene (1967), Mihai Eminescu. Viața și opera (1983). Publică mai multe ediții critice, volumele de Poezii (1970-1972) ale lui Eminescu fiind considerate ca o ediție de referință a operei poetului. Este autorul unei Istorii a literaturii române (1941), precum și al unor traduceri din limba latină: Lucrețiu, Poemul naturii (1933) , Vergiliu, Eneida (1956).
Dumitru Murărașu (n. 26 noiembrie 1896, Botoșani - d. 19 octombrie 1984, București) a fost un istoric literar, editor și traducător român.

Dumitru MURARASU - biografie - (opera si scrierile)


n. 26 nov. 1896, Botosani - m. 10 oct. 1984, Bucuresti.

Istoric literar.

Fiul preotului Haralamb Murarasu si al Profirei (n. Gheorghiu).

Bacalaureat in 1915; intrerupe studiile la Facultatea de Litere inceputa la Bucuresti, pentru a lua parte la razboi ca sublocotenent pe front, si o termina abia in 1921; licentiatul franceza si romana. Prof. secundar la Reghin (1921-1923), asistent la seminarul lui MURARASU Dragomirescu (1923-1925), bursier la Scoala Romana de la Fontenay-aux-Roses (1925-1929), dr. in litere in 1932, cu o teza despre Nationalismul lui Emi/iescu. Din 1931, profesor la Liceul „Aurel Vlaicu", conf. la Seminarul Pedagogic Universitar si prof. la Acad. de inalte Studii Comerciale din Bucuresti. Din 1941, redactor la rev. Tinerimea romana, functionar la Fabrica Pipera, dupa 1948, pensionat in 1957. Afirmat ca cercetator al poeziei Renasterii franceze, MURARASU se face cunoscut in tara ca un laborios cercetator al textelor eminesciene. Principala sa realizare este o excelenta ed. a Poeziilor lui Eminescu in trei voi., reeditata de doua ori, si a Literaturii populare, culese si prelucrate de Eminescu. Istoric literar de factura traditionalista.

Indreptandu-si initial atentia spre un domeniu mai degraba de eruditie, MURARASU se specializeaza la Paris cu Pierre Chamard in literatura Renasterii franceze si debuteaza cu un studiu despre poezia neolatina si renasterea clasicismului antic in Franta. Poezia latina a eruditilor francezi din prima jumatate a secolului al XVI-lea, „fruit naturel de 1 humanisme", este interesanta pentru autor intrucat ea exprima „le mouvement intellectuel de l epoque"; fara sa insiste asupra artei literare a acestei poezii epigonice, autorul analizeaza cu metoda si suplete acea „etat d esprit" pe care ea o exprima. Critica franceza primeste bine aceasta carte care „a nettement degage Ies caracteres generaux de la poesie neo-latine" si care „insiste avec raison sur Ies origines nationales" Dar studiile sale in acest domeniu nu vor avea alta urmare pentru ca, intors in tara, MURARASU va deveni profesor secundar de limba si literatura romana si se va dedica de acum inainte studiului clasicilor romani si problemelor legate de studiul literaturii in scoala (Lectura particulara si biblioteca scolara, 1939, in colaborare). Domeniul rezistent al activitatii sale de acum inainte este, insa, cercetarea eminesciana, nu atat aceea ideologica, despre nationalismul lui Eminescu, teza sa din 1932, care prezinta totusi sugestii fertile precum aceea despre caracterul „taranesc" al viziunii economice eminesciene sau despre problema limbii in ansamblul teoriilor sale cu privire la civilizatia nationala, ci mai ales studiile despre relatia poetului cu literatura populara si cele comparatiste, mici monografii documentare despre Eminescu si clasicismul greco-latin, despre raporturile cu moralistul suedez Oxenstiema, cu Schopenhauer s. a.. Concretizate sub forma unei editii a textelor eminesciene de literatura populara (culegeri, extrase, comentarii, prelucrari), revazuta si reeditata de mai multe ori, aceste studii comporta o cercetare si note care epuizeaza in linii mari datele concrete ale problemei, staruie asupra izvoarelor, prelucrarilor si imitatiilor reminiscentelor si influentelor folclorice in opera poetului. Spre deosebire de alte editii, aceasta „pastreaza unitatea culegerilor asa cum o atesta manuscrisele lui Eminescu", considerand ca si structura suitelor in sine este revelatoare si ca ea evidentiaza „un adanc cunoscator si intelegator al folclorului". in alt studiu, autorul pune in valoare traducerile si imitatiile din poetii clasici, precum si incercarile de versificare in metru antic ale poetului, luminand lungul drum la capatul caruia vom gasi celebra Oda. Remarcabila si, din multe puncte de vedere, neintrecuta este editia poeziilor lui Eminescu, care aduce unele corecturi indiscutabile unor poezii importante (Calin nebunul, Epigonii, Codru si salon etc); una din principalele inovatii ale editiei este publicarea cronologica a textelor, antume si postume, nefiind diferentiate decat prin corpul de litera, ceea ce creeaza mari facilitati cititorului, dar a cerut din partea editorului un efort suplimentar pentru precizarea sau aproximarea datarii nu doar a textelor izolate, ci si a ciclurilor si a marilor constructii din care se rup ulterior bucati dezvoltate independent, aspect oarecum neglijat pana atunci. Editia este insotita de un foarte bogat material documentar, cuprins in comentariile finale. Din substanta acestor bogate studii documentare, comparatiste si istoric o-literare care sunt mult mai ample decat a putut cuprinde capitolul de note al editiei, se nutreste si materia volumului aparut anterior, de comentarii eminesciene (1967); el cuprinde largi incursiuni in istoria genezei, critica filosofica, anecdotica, studiul comparat si, mai ales, in diversitatea interpretarilor posibile in cazul catorva dintre cele mai cunoscute poezii: Epigonii, Mortua est, Rugaciunea unui dac s.a. Din aceeasi substanta documentara foarte vasta decurge si ultima carte pe care autorul a putut s-o vada tiparita, Mihai Eminescu. Viata si opera, in care parcursul biografic impleteste detalii ale existentei cu circumstante ale realizarii sau desavarsirii marilor texte. Comparata -defavorabil - cu cartea lui Calinescu la aparitie, monografia are insa meritul unui echilibru intre parti si intre document si reconstituire care o face utila. Istoria literaturii romane, aparuta in patru editii pana in 1946 si apoi reeditata in strainatate, este un manual didactic si trebuie judecata ca atare. Peste schematismul inevitabil pentru o asemenea intreprindere si dincolo de animozitatile particulare ale autorului, unele inacceptabile, cartea aducea o utila trecere in revista a principalelor directii culturale ale literaturii romane, cu puncte de vedere validate de opinia generala („cei patru stalpi ai boltii" literaturii interbelice ar fi Sadoveanu, Rebreanu, Arghezi si Blaga) sau chiar de o fericita si justificata indrazneala, precum importanta acordata in epoca lui Chezarie de Ramnic.

OPERA

La poesie neo-latine et la Renaissance des let-tres antique en France (1500-1549), Paris, 1928; Nationalismul lui Eminescu, Bucuresti, 1932 (ed. II, 1992); Eminescu si clasicismul greco-latin. Bucuresti, 1932; Istoria literaturii romane. Bucuresti, 1940 (ed. II, 1941; ed. III, 1943; ed. IV 1946; o noua ed., Madrid, 1959); Comentarii eminesciene. Bucuresti, 1967; Mihai Eminescu, Viata si opera, Bucuresti, 1983. Traduceri: Lucretiu, Poemul naturii, in romaneste de ~, Bucuresti, 1934 (alta ed. 1947); Vergiliu, Eneida, in romaneste de ~, studiu introductiv si comentarii de H. Mihaescu, Bucuresti, 1956; Bucolice. Georgice, in romaneste de T. Naum si ~, pref. G. Gutu, Bucuresti, 1967.

REFERINTE CRITICE

Pierre Jourda, in Revue d his-toire litteraire de la France, nr. 2, 1929; G. Calinescu, in Adevarul literar si artistic, nr. 594, 1932; MURARASU Bucur, Istoriografia; MURARASU Anghelescu, in Romania literara, nr. 41, 1981; V. Stoleru, in Buletinul Societatii de stiinte fdo-logice pe anul 1985 ; G. Calinescu, Cronici literare si recenzii, I, 1991.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu