Generalul Gheorghe Avramescu.
Gheorghe Avramescu (n.
26 ianuarie 1884 - d.
3 martie 1945 ? ) a fost un
general de armată român, care s-a distins în luptele
celui de-al doilea război mondial. În ciuda meritelor sale, a fost arestat de autoritățile militare sovietice și există suspiciunea că ar fi fost executat de
NKVD.
[modifică] Tinerețea și începutul carierei militare
Gheorghe Avramescu s-a născut la data de
26 ianuarie 1884 în
județul Botoșani într-o familie modestă de țărani. În anul
1906 a fost admis la Școala de infanterie din București, pe care a absolvit-o doi ani mai târziu. S-a căsătorit în 1913 cu Adela Gologan. A participat la luptele
celui de-al doilea război balcanic, după terminarea căruia a urmat cursurile Școlii Superioare de Război.
[modifică] Primul război mondial
La intrarea României în
primul război mondial, căpitanul Gheorghe Avramescu s-a aflat dislocat la comanda unei companii în
Dobrogea. A luat parte al luptele din Dobrogea de la Parachioi – Calaici, Mulciova, Perveli și Muratan. S-a distins în luptele pentru apărarea
Bucureștiului (
16/29 noiembrie –
20 noiembrie/3 decembrie 1916), și în timpul retragerii în
Moldova în luptele de la
Urziceni,
Glodeanu Sărat și
Pogoanele.
Pentru faptele sale din această campanie a fot decorat în anul
1917 cu
Ordinul Steaua României în grad de Cavaler cu panglică de Virtute Militară. A luat parte la
bătălia de la Mărășești în calitate de comandant de batalion. Pentru faptele sale de arme a primit
Ordinul Coroana României, clasa Ofițer cu panglică de Virtute Militară. În anul
1918 a fost numit în Statul Major al Diviziei 1 vânători de munte, deși nu terminase cursurile Școlii Superioare de Război. A fost trimis să-și desăvârșească studiile militare, dar decretarea mobilizării și reintrarea României în război l-au determinat să se reîntoarcă la Divizia 1 de vânători de munte. După încheierea luptelor din Ungaria împotriva
Republicii Sfaturilor, a absolvit Școala Superioară de Război, al doilea din promoția sa. Până în 1932 a îndeplinit diferite funcții de comandă în mai multe unități militare, când în octombrie a fost numit șef al Biroului 6 transport al Marelui Stat Major. În anul 1935 a fost avansat la gradul de general de brigadă, iar în 1940 la gradul de general de divizie.
[modifică] Al doilea război mondial
Declanșarea celui de-al doilea război mondial l-a găsit la comanda Corpului Vânătorilor de munte, cu care a participat la eliberarea
Bucovinei (iunie 1941). Pentru realizările sale din această perioadă a fost decorat cu
Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a și Ordinul german
Crucea de Fier clasele a II-a și I.
A participat la înaintarea Armatei a 11-a germană asigurându-i cu oamenii săi securitatea flancului stâng. A participat la luptele din
Crimeea și cele pentru
cucerirea Sevastopolului. Corpul vânătorilor de munte a fost subordonat Armatei a 11-a germane și comandantului acesteia feldmareșaul
Erich von Manstein. Au existat perioade în 1941 în care unitățile vânătorilor de munte români au fost subordonate nemijlocit diverselor corpuri germane. Generalul Avramescu a protestat față de această situație și ca urmare, vânătorilor de munte din subordinea sa le-a fost stribuit propriul sector de luptă în momentul asaltului final asupra
Sevastopolului. Pentru faptele de arme din timpul campaniei din Crimeea, generalul Avramescu a primit Ordinul "Mihai Viteazul" clasa a II-a și Crucea Germană de Aur. În perioada următoare, Generalul Avramescu nu a participat direct la lupte, rămânând încartiruit în Crimeea. În această perioadă a luat inițiativa organizării cantinei săracilor din
Simferopol, unde erau hrăniți zilnic peste 2.000 de nevoiași.
La sfârșitul anului 1943, generalul Gheorghe Avramescu a fost transferat la comanda unui corp de armată în
Transnistria, în fruntea căruia a participat la luptele din Moldova din 1944. La data de 1 august 1944, în ajunul declanșării
Operațiunii Iași-Chișinău a preluat comanda efectivă a Armatei a 4-a, în lipsa comandantului de drept, generalul
Ioan Mihail Racoviță. Pe 20 august 1944, generalul Avramescu, care dorea retragerea trupelor de sub comanda sa pe linia fortificată
Adjud –
Focșani –
Nămoloasa –
Galați, a intrat în conflict cu
mareșalul Ion Antonescu. Ca urmare, a fost înlocuit la 23 august 1944 cu generalul
Ilie Șteflea, un apropiat al mareșalului.
După arestarea lui Antonescu de pe
23 august 1944, generalul Avramescu s-a reîntors la comanda unui corp de armată, pentru ca pe 4 septembrie să fie numit în fruntea noii Armate a 4-a, pe care a condus-o în luptele din
Transilvania. Pe
25 octombrie 1944, militarii români de sub comanda Generalului Avramescu a eliberat
Careiul, ultima localitate românească dintre cele cedate prin
Dictatul de la Viena din
1940. În toamna anului 1944, a fost înaintat la gradul de general de armată.
Trupele comandate de Avramescu au continuat luptele forțând cursul râului
Tisa și mai apoi pe valea Hernadului și prin Muntii Hegyalja, pâna în
Slovacia.
În cadrul colaborării cu
Armata Roșie, armata română a avut numeroase probleme. Generalul Avramescu a protestat de mai multe ori față de proasta aprovizioanare a trupelor din subordinea sa și a misiunilor de luptă peste posibilitățile lor. În ceea ce privește aprovizionarea,
mareșalul Rodion Malinovski i-a răspuns că proasta aprovizionare se datorează "sabotajului ofițerilor din vechiul regim”.
În această perioadă a apărut un raport cu privire la o pretinsă tentativă de dezertare a generalului Avramescu, poate pentru că ginerele său dezertase deja la germani. Conform memoriilor lui
Gheorghe Mihail, generalul
Constantin Sănătescu, șeful Marelui Stat Major, l-a chemat pe Avramescu pentru a-i arăta un denunț prin care se afirma că generalul Avramescu ar fi luat legătura cu trupele germane din fața sa. Dat fiind faptul că generalul Avramescu mai avea doar o lună până la atingerea vârstei de pensionare, Constantin Sănătescu i-a acordat la 11 ianuarie 1945 un concediu de 25 de zile mai înainte de a-l trece în rezervă.
Comnadantul
Frontul al 2-lea Ucrainian, mareșalul Malinovski, a cerut reîntoarcerea la comanda trupelor române a generalului Avramescu, pretextând că Armata a 4-a a pierdut 50% din capacitatea operativă după plecarea comandantului ei, lucru cel puțin discutabil, dată fiind deosebita competență a noului comandant, generalul de corp de armată
Nicolae Dăscălescu. Revenit la comandă la 19 februarie 1945, generalul Avramescu a condus cu succes luptele din prima fază a Operațiunii
Zvolen –
Banska Bystica din Slovacia.
[modifică] Moartea generalului Avramescu
Pe
2 martie 1945, generalul Avramescu a fost convocat la comandamentul Armatei a 40-a sovietice. După o oră, ofițerilor din delegația română li s-a comunicat că Avramescu și generalul rus Filip Fedorovici Jmacenko au plecat la punctul de comanda al Frontului al 2-lea Ucrainean, fiind chemați de mareșalul Malinovski. De fapt, generalul Avramescu fusese arestat. La comanda Armatei a 4-a române a rămas generalul
Nicolae Dăscălescu, care a făcut mai multe intervenții pe lângă sovietici pentru a afla de soarta lui Avramescu. Generalul sovietic Jmacenko l-s sfătuit să ceară lămuriri Ministerul Apărării sau Statul Major Român.
Pe
3 martie 1945, Adela, soția generalului și fiica sa, Felicia, au fost arestate și trimise în
Siberia. Felicia s-a sinucis, iar Adela s-a reîntors în România în
1956.
Autoritățile sovietice au comunicat că generalul Avramescu ar fi fost ucis pe
3 martie 1945, în aceeași zi cu arestarea soției și fiicei sale, într-un atac aerian asupra mașinii cu care era transportat, iar trupul neînsuflețit a fost înmormântat în cimitirul Soshalom din
Budapesta. Există posibilitatea ca Avramescu să fi fost executat de NKVD, deoarece în mod straniu, mașina în care era transportat a fost lovită de un singur glonț, care s-a întâmplat să-l ucida pe general.
"Cazul generalului Avramescu" rămâne deschis pentru cercetarea istoricã, fiind așteptată desecretizarea unor arhive militare sovietice pentru elucidarea circumstanțelor morții sale.
Pe
23 octombrie 2000, rămășițele pământești ale generalului Gheorghe Avramescu au fost readuse în România și au fost înmormântate cu onoruri militare în Cimitirul Militar din
Cluj.