Daniel Ciobanu

Salutări acolo!
      Nu am mai scris nimic de ceva timp, şi asta nu doar pentru că nu avem atît de mult timp liber, ci pentru că mereu găsim alte fleacuri care să ne atraga mai mult decât de a lasa amprenta personală asupra unui blog.Dacă verificăm Wikipedia vom vedea că la personalităţi botoşănene sunt numerotate  cel puţin zece persoane care şi-au adus aportul cultural , dar din păcate ei sunt dispăruţi, deşi ceea ce au lăsat în urma lor ne va fi de folos mult timp.
     Dar asta nu înseamnă că nu pot fi oameni care s-au născut pe frumoasele plaiuri botoşănene şi care mai trăiesc şi încă scriu istorie, încă mult timp până când puterea lor de muncă va fi secată.

     Aş vrea să amintes aici pe Daniel Ciobanu, un tânăr pe care l-am cunoscut personal de când abia dacă trecuse de copilărie.Daniel s-a născut in Botosani, a absolvit Colegiul National "A.T.Laurian", apoi Academia de Stiinte Economice si Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport, la Bucuresti. După ce a practicat culturism de performanţă, unde a obţinut câteva succese notabile, Daniel s-a orientat către modeling
unde a obţinut diferite premii din care amintesc titlul de "Cel mai bun manechin masculin din Romania 2005, desemnat la Gala Pantene Beauty Awards. A fost imaginea Sony si Nokia (in Asia), a avut prezentari in Thailanda, China, Hong Kong si Singapore pentru branduri precum Armani, D&G, Pierre Cardin, Lacoste, Cavalli, Elle, Nike si Adidas.
     A acceptat mai multe contracte în Asia, unde a apărut de cel puţin trei ori pe coperta revistei "Men`s Health". Daniel a obţinut  alte performanţe pe care el le consideră că a

Mihai Malaimare

                    

Mălaimare este un actor cu multiple valenţe, care nu se limitează numai la a juca în piese de teatru, ci le şi creează şi le aduce… în stradă. S-a implicat în politică, a „adoptat” şi moda propriului blog, îngrijeşte de flori cu pasiune, iar când oboseşte se întoarce acolo unde se simte cel mai bine, lângă soţia sa şi cei trei copii, pentru că al patrulea este plecat în SUA, unde lucrează ca operator la Francis Ford Copolla. Nu e puţin lucru, nu-i aşa? Despre toate acestea şi chiar mai multe aflaţi de la însuşi Mihai Mălaimare.

„Politica e un spaţiu ce te marchează şi te obligă”
     - Sunteţi omul care a adus teatrul în stradă, în staţiile de metrou. Este o formă de a stimula oamenii să vină la teatru?  - Sigur, este şi asta o explicaţie. Am făcut-o încercând să atrag atenţia asupra Teatrului „Masca”, asupra nevoii de teatru, asupra obligaţiei morale de a accede la cultură. - Teatrul „Masca” vă are ca figură reprezentativă. La ce lucraţi în prezent?
    - Tocmai am scos „Doamna cu căţelul”, spectacol de stradă, un fel de paradă. Sunt 8 personaje, marionete uriaşe, cinci domni cu pipă, o doamnă bine şi doi căţei, care se plimbă şi interacţionează cu publicul. Personajele astea vin din anii ‘30 şi, desigur, au de ce să se mire, pentru că Bucureştiul, chiar dacă pe alocuri neschimbat, are, totuşi, alt aer. Prilej pentru multe întâmplări cu haz.

- De ce aţi ales să reveniţi definitiv în Bucureşti?

     O bună perioadă aţi locuit în Botoşani. - Eu sunt deputat de Botoşani încă din 2000 şi consider că, în sensul acesta, am fost suficient de vizibil şi acolo, dar sunt bucureştean din 1969, de când am dat la facultate şi nu-mi doresc deloc să plec de aici. A fi bucureştean este onorant, chiar şi atunci când vii din Botoşani! - Vă place politica? De ce v-aţi implicat? Ce speraţi să schimbaţi şi ce-aţi reuşit să faceţi până acum? - Îmi place şi îmi displace în acelaşi timp. Este un spaţiu ce te marchează şi te obligă, pentru că este foarte uşor să uiţi de principii, foarte uşor să cazi în demagogie, foarte simplu să eviţi dialogul în numele doctrinei de partid. Am dorit să fac ceva pentru teatru şi cred că am reuşit. Existenţa unei legi a Instituţiilor de spectacol o dovedeşte. Mi-am pus semnătura pe foarte multe legi fundamentale pentru cultura românească, am înfiinţat, în premieră mondială, Comisia Parlamentară pentru UNESCO. 

„Mi-e dor de fiul meu”
     - Vă place „meseria” de blogger? O faceţi cu destulă pasiune. Ce reprezintă blogul pentru dumneavoastră? - Da, este interesant, poţi spune ce te frământă, poţi dialoga, întâlneşti oameni interesanţi, comunici, afli. Internetul este un spaţiu în care mă mişc din când în când, fără a avea pretenţia că sunt chiar un blogger.  - Aveţi patru copii. Cel mai mare, Mihai, este operator în SUA, iar de curând a fost desemnat de celebra revistă „Variety” drept unul dintre primii zece operatori ai lumii. De unde-i vine pasiunea asta? Vi se datorează în parte?
    - Ei, să nu punem totul în cârca tatălui. Are şi copilul dreptul la propria viaţă! Mihai este un om extraordinar de talentat şi de modest. Asta l-a ajutat să ajungă acolo (tocmai termină al doilea film cu Copolla şi îl vor începe, din câte îmi spune, pe al treilea). Eu sper să vină şi acasă. Mi-e foarte dor de el şi sper să muncească şi pentru filmul românesc, deşi, ca tată, nu-i doresc să treacă prin ce am trecut eu ca şi creator aici. Eu sunt un om rezistent şi tăbăcit, dar el merită totuşi un altfel de drum.
    - Aveţi un mariaj foarte frumos şi longeviv dacă ne uităm la vârsta copiilor. Care este secretul unei căsnicii reuşite?
    - Aşa este. Şi se datorează în totalitate soţiei mele. Nu răspund mai departe, pentru că viaţa mea de familie este totuşi un domeniu privat. Secretul este însă cunoscut de toată lumea. Problema este dacă avem puterea să ne ţinem de el.
    - Ceilalţi copii ai dumneavoastră spre ce domenii se îndreaptă? Ion Alexandru este elev la Liceul de Muzică...
    - Nică va fi un mare violonist, sunt sigur. Are simţul sunetelor şi creşte o dată cu bucuria proprie de a le produce şi de a comunica prin intermediul lor. A terminat Liceul „George Enescu“ şi va da examen la Conservator. Sper să-i fie bine şi să aibă rezistenţă, pentru că viaţa de artist este lungă şi dificilă. Ştefan are înclinaţii către literatură. Va fi un scriitor fabulos. Scrie nişte lucruri acum care mă lasă cu gura căscată, are haz, este un foarte bun observator şi are o personalitate teribilă. Catinca este preocupată de desen, de modă, de muzică, are simţ artistic extrem de bine dezvoltat şi este o luptătoare.

„Meseria de prost este cea mai bună”
     - Dacă ar fi să alegeţi între a scrie cărţi, teatru, profesorat, politică, ce aţi alege? Care este meseria care v-a adus cele mai mari satisfacţii? - Meseria de prost este cea mai bună, dar aici am cam căzut la examen. Eu nu ştiu decât să muncesc până cad în bot şi o fac oriunde m-aş duce, de orice m-aş apuca. Din cauza asta nu am timp să văd lucrurile în ansamblul lor şi în multe privinţe mă irosesc aiurea. Acum mă frământă ideea de a scrie cărţi, o şi fac, dar mă avânt ca prostul - iată din nou întâlnirea cu propria-mi stupizenie - în alte proiecte şi nu-mi propun să mai trag linie, de teamă să nu fiu dezamăgit. - Aţi alege un alt loc de pe pământ? - Păi l-am ales şi nu cred că m-aş duce altundeva. Am o casă frumoasă, o familie pe care o iubesc, văd cum răsare soarele şi simt răcoarea serii, am mintea întreagă şi cred că viaţa merită trăită.
      Copiii m-au întrecut şi continuă să o facă, spre adânca mea satisfacţie. Am pierdut din viaţă clipe dintre cele mai frumoase, pe care ar fi trebuit să le dăruiesc familiei, dar pe care le-am dat altora şi teamă mi-e că asta se va răzbuna”

 „Iubesc florile!” - Vă place să îngrijiţi florile. Cum o faceţi? 
    - A, aveţi informaţii secrete, văd! Aşa este, iubesc florile, mai stau de vorbă cu ele, mă mai sfătuiesc. Unele, galante, mă răsplătesc cu irizări de culori şi miros, altele sunt mai năzbâtioase, mai răzgâiate, dar, împreună constituie grădina mea de suflet, şi atât cât pot mă plimb prin ea şi-mi depăn povestea. Am de toate şi în grădină, şi în casă… E un scandal întreg pe care îl aud doar eu. Florile se mai ceartă între ele, deh, ca doamnele!

Daniel Badale

 Teatrului National




Roluri la TNB:

Pe actorul Daniel Badale l-a adus directorul Ion Caramitru anul trecut 2006, in vara, de la Botosani la Teatrul National din Bucuresti, dupa ce-l vazuse jucand in "Ivan Turbinca" la Festivalul de Comedie din Capitala, festCo. Criticii de specialitate il apreciasera si ei pe Badale pentru acest rol. Venit la Bucuresti, tanarul actor locuieste intr-o cabina din Teatrul National, amenajata cu strictul necesar.
Cabina, cu o suprafata de aproximativ 15 metri patrati, arata ca toate celelalte unde actorii doar se schimba si se machiaza. Nu are in plus decat un pat si un fotoliu, pe langa oglinzile sub care se intind masutele de machiaj uzate in atatia ani de folosire. In acest cadru, Badale simte ca nu-i lipseste nimic. "Cand se joaca Take, Ianke si Cadar, dau drumul la boxa si ascult spectacolul aici. E ca la radio, iar daca vreau, pot sa ma duc sa deschid usa si sa-l si vad", povesteste el, zambind.
Joaca in patru spectacole
Proaspat venit la Teatrul National din Capitala, Badale joaca din toamna in "Menajeria de sticla" a Catalinei Buzoianu si, recent, in "Viata mea sexuala", montata de Sorin Militaru. In "Eduard al III-lea", prima montare dupa controversatul text, atribuit in cele din urma lui Shakespeare, actorul a primit de la regizorul Alexandru Tocilescu un rol princiar, adica fiul protagonistului. Premiera din aprilie cu "Jocul ielelor", regizata de Claudiu Goga, ii umple programul pentru restul stagiunii.
Actorul isi intretine mama
Programul incarcat pare sa nu-i lase timp lui Badale nici sa-si traga sufletul. Chiar daca in zilele de luni nu are repetitii, tot in cabina sa poate fi gasit, cu textele de la cele trei spectacole la indemana. Coboara in oras doar ca sa manance si sa-i trimita bani mamei sale, la Botosani, care, pensionara fiind, depinde de ajutorul lui. "Eu intretin o familie, adica pe mine si pe ea, pentru ca nu sunt casatorit", precizeaza actorul. Astfel ca, desi are salariul de 1.300 de lei, nu-si permite inca sa-si inchirieze o garsoniera.
La fel s-a intamplat in 2000, cand a avut prima incercare, esuata, de a reveni in Capitala, unde absolvise UNATC-ul in 1994, ca sa se angajeze apoi la Teatrul din Botosani, unde a jucat pana anul trecut. Cota maxima a salariului sau ajunsese acolo la 500 de lei.
A refuzat sa joace in telenovele
Povestea venirii lui Badale in Bucuresti are momente neasteptate. Dupa ce luase Premiul national de interpretare la festCo, nici prin cap nu-i trecea actorului ca va primi o oferta de angajare de la Caramitru. "Cand le-am vazut langa mine pe doamnele Valeria Seciu si Catalina Buzoianu, am ramas perplex", isi aminteste Badale momentul in care a aflat ca va lucra la Teatrul National din Bucuresti.
Rolurile de aici il fac sa se simta responsabil aproape pentru fiecare miscare.
Astfel, el povesteste ca a refuzat posibilitatea de a primi un rol intr-un serial de televiziune pentru ca vrea sa se concentreze exclusiv asupra rolurilor din cele patru spectacole. Nu pare sa se lase prea afectat de lipsa banilor. a??Daca faci o profesie de genul asta, trebuie sa ai o anumita doza de nebunie, pentru ca nu e platitaa??, conchide Badale.
Premii peste premii
Primul, in Botosani
La festCo, Badale era premiat in aprilie 2006 drept cel mai bun actor pentru rolul jucat din "Ivan Turbinca", de la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botosani. Distinctia pentru o actrita in rol principal i-a revenit atunci Cocai Bloos. La Botosani, orasul sau natal, tanarul premiat jucase si la Teatrul de Papusi "Vasilache", in spectacole ca "Pacala in satul lui" si "Amnarul". Rolul din "Ivan Turbinca" i-a adus inca un premiu, la Festivalul de Comedie de la Galati

   


  Rolul Ivan Turbincă, în montarea lui Ion Sapdaru la Teatrul <<Mihai Eminescu>> din Botoşani l-a adus pe actorul Daniel Badale în atenţia criticii, obţinând totodată Premiul Naţional la Festivalul Comediei de la Galaţi în 2006. „Ivan Turbincă“ este o colaborare mai veche cu regizorul acestui spectacol, Ion Sapdaru, actor şi regizor al Teatrului Naţional din Iaşi. „Am lucrat împreună ani zile“ ne-a mărturisit actorul „şi a fost o colaborare fructuoasă. Acestui rol încerc să-i dau anumite valenţe şi percepţia mea asupra lui este mai uşoară, poate pentru că vin din zona aceea. Este ceva care, pe de o parte ţine de structură, iar pe de altă parte, de felul meu ludic de a privi viaţa şi bucuria nespusă de a trăi fiecare rol“.

                                                   Vedetă la Botoşani

 

Pasiunea pentru teatru s-a manifestat din anii ’80, când actorul a intrat în trupa de teatru „Gong“ din Botoşani, în cadrul căreia a început să joace în scenete şi a continuat cu pantomima, în trupa lui Dan Puric, aflat în stagiu la Teatrul <<Mihai Eminescu>> din Botoşani. A absolvit în 1994 Facultatea de Teatru în Bucureşti, la clasa regretatului actor şi profesor Dem Rădulescu, iar după absolvire s-a întors la Botoşani unde a jucat până în 2006. „Am debutat cu Volodea din „Ultimul examen“, urmat de o serie întreagă de roluri principale pe care le-am făcut cât am putut de bine. Dintre acestea aş aminti Hamlet, Iuda din spectacolul cu acelaşi nume de Leonid Andreev, Nae Girimea din <<D’ale carnavalului>>, Gufi din <<Ţara lui Gufi>> de Matei Vişniec şi încă multe altele“. La Botoşani şi-a făcut „ucenicia“ şi pentru că oraşul este mai mic, Daniel Badale era acolo un fel de vedetă locală. „Fiind din Botoşani, oamenii m-au primit cu multă căldură şi dragoste, iar eu am încercat să-i răsplătesc, la rândul meu prin rolurile în care am jucat...“


                                                   Jocul cu moartea


<<Ivan Turbincă>> este rezultatul unei munci de echipă şi un rol ce i-a adus actorului multe satisfacţii. „Teatrul este o artă colectivă, iar eu nu aş fi realizat nimic fără colegii mei minunaţi cu care fac o echipă bună. Fiecare dintre noi avem o bucurie imensă de a juca şi de dărui spectatorilor o stare de bine, pentru ca timp de o oră şi jumătate să-i ajutăm să uite de cenuşiul cotidian. E un spectacol care mi-aş dori să dureze. Îl joc cu o plăcere deosebită şi am observat că este iubit de public. Pentru un actor nu există altceva mai important. Clasicii români ar trebui scoşi la rampă mai des, pentru că un popor se izbăveşte prin cultură mai mult decât prin orice altceva. Această piesă se potriveşte fiecărei vârste, deoarece sarcasmul şi spiritul hâtru al lui Creangă vibrează în întreaga piesă. În jocul omului cu moartea, acesta învinge prin isteţime şi umor. Dorim, mai ales, să îi convingem pe spectatori că fiecare om poartă în suflet <<turbinca>> lui, în care poate ascunde toate greutăţile şi necazurile care tind să ne aglomereze viaţa“.

• Barry Derrill - "S-a sfârşit cum a-nceput" de Sean O`Casey, regia Horaţiu Mălăele, 2010
• „Ivan Turbincă" după Ion Creangă, regia Ion Sapdaru, 2009 
• Damis - „Tartuffe" de Molière, regia Andrei Belgrader, 2009   
• Dansul - „Comedia norilor" după Aristofan, regia Dan Tudor, 2009
• Dumitru - „Molto, gran' impressione" de Romulus Vulpescu, regia Dan Tudor, 2009     
• Eduard, prinţ de Walles – „Eduard al III-lea” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008
• Marcel - „Viaţa mea sexuală”, de Cornel George Popa, regia Sorin Militaru, 2007
• Sache Dumitrescu - „Jocul ielelor” de Camil Petrescu, regia Claudiu Goga, 2007
• Tom - „Menajeria de sticlă”, de Tennessee Williams, regia Cătălina Buzoianu, 2006

Activităţi în afara TNB
 
Roluri în teatru
1994 – 2002: Teatrul Mihai Eminescu, Botoşani
2002 – 2005: Teatrul de Păpuşi Vasilache, Botoşani

• Volodea - „Dragă Elena Sergheevna” regia Petru Vutcărău, (Debut)
• One man show - „Spectacol fără titlu”, regie proprie
• Iuda - „Iuda” de Leonid Andreev, regia Ion Sapdaru
• Gufi - „Ţara lui Gufi” de Matei Vişniec, regia Ion Sapdaru
• Hamlet - „Hamlet” de William Shakespeare, regia Ion Sapdaru
• Nae Girimea - „D`ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Ion Sapdaru
• Miroiu - „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Mihaela Săsărman
• Brutus - „De divinatione”, studiu după Cicero, regia Doina Zotinca
• Jakob Fugger - „Martin Luther”, regia Mihaela Săsărman
• Nebunul, Şeful de secţie - „Însemnările unui nebun” de Nicolai Vasilievici Gogol, regia Ion Sapdaru
• Iţic - „Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ioan Popa, regia Ion Bordeianu
• Revizorul - „Revizorul” de Nikolai Vasilievici Gogol, regia Ion Bordeianu
• Ivan Turbincă - „Ivan Turbincă” de Ion Creangă, regia Ion Sapdaru
• Surugiul - „Ultimul Sutto” de Dumitru Crudu, regia Sandu Vasilache

Roluri în film

• Profesorul - „A fost sau n-a fost”, regia Cornel Porumboiu, 2006 
• Nebunul fricos - „Ţăcăniţii”, regia Gerard Cuq, 2002
• Ghenovicescu - „Patul lui Procust”, regia Sergiu Prodan şi Veronica Mesina, 2001
• „Drumul câinelui”, regia Laurenţiu Damian, 1991

Formaţie

• Academia de Teatru şi Film, Bucureşti, promoţia 1994, clasa profesor universitar Dem Rădulescu

Nominalizări şi premii

• Premiul Naţional la Festivalul Comediei, Galaţi, pentru rolul Ivan Turbincă, 2006
• Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal în cadrul Festivalului Comediei Româneşti FESTCO, Bucureşti, pentru rolul Ivan Turbincă, 2006
• Nominalizat la Premiul pentru „cel mai bun actor” (debut), Sfântu Gheorghe, 1995

FLORIN ROATA,

Un botosanean pe zi

FLORIN ROATA, uriasul de langa Van Damme!

Autor: stiri.botosani.ro  Publicat: 14-04-2009
Video (0)   Foto (1)   Comentarii (7)   Vizualizari (1700)  
Marime text:  

FLORIN ROATA: Daca ar fi fost sa ne batem pe bune, cred ca as fi reusit sa-l inving pe Van Damme! "Ma numesc ROATA ... Florin ROATA! Locuiesc in Bucuresti. Am aboslvit Facultatea Veterinara din cadrul Universitatii Iasi. Sunt, de asemenea, actor si cascador. Am fost membru al echipei de cascadori Sport X Treme a Marii Britanii, castigatori ai locului 2 la Campionatul Mondial de Cascadorie - Moscova 2003.

M-ati vazut in numeroase filme, reclame si spectacole. Am 198 cm si 110 kg. Detin mai multe medalii de arte martiale Qwan Ki Do pentru lupta: un titlu de campion mondial, doua titluri de campion european si mai multe titluri nationale".

Asa se prezinta botosaneanul Florin Roata pe blogul sau.

Campion mondial la arte martiale, actor. A jucat in nenumarate productii hollywoodiene, alaturi de mari nume ale filmografiei mondiale. Wesley Snipes, Dolph Lundgren, Andy Garcia, Marcel Iures, Jean Claude Van Damme sunt doar cateva dintre legendele marelui ecran care i-au fost parteneri de film.

Florin Roata este nascut in Botosani, unde a urmat si liceul. Facultatea de Medicina Veterinara a absolvit-o in Iasi.

Nu a fost atras de la inceput nici de arte martiale, nici de actorie. A inceput cu handbalul, in Botosani, apoi baschet. A continuat cu boxul, fiind chiar campion judetean la categoria 74 kilograme. A ajuns, in sfarsit, si la arte martiale, sport care i-a adus si implinirea suprema: campion national, european, mondial.

Dupa 15 ani de Qwan Ki Do, in 1998 a urcat pe podiumul campionatului mondial, in Coasta de Fildes, (Africa).

Un an mai tarziu, in 1999, Florin Roata a sustinut un examen la Buftea, pentru a fi angajat ca si cascador. Au fost doar 10 locuri la nivel national, dar a trecut cu brio si un an a urmat un curs la Buftea si la Academia de Teatru.

Desi este absolvent al Facultatii de Medicina Veterinara din Iasi, nu a profesat niciodata in domeniul pe care l-a studiat. Fan al filmelor de actiune, de a caror lume s-a simtit atras inca din copilarie, botosaneanul Florin Roata a ales sa imbrace haina actoriei, dubland, in diferite scene de lupta sau cascadorii cu grad ridicat de risc, actori celebri.

"Am multe amintiri legate de cei pe care i-am intalnit pe platourile de filmare. Cele mai placute raman totusi momentele petrecute in compania lui Jean Claude Van Damme, pe care l-am cunoscut in 2005, cand am jucat impreuna in Second in Command, film turnat in Romania", povesteste Florin, in presa centrala.

Inca de la prima lor intalnire, Van Damme si-a dat seama, dupa mainile lui Florin, ale caror oase sunt deformate de la atatea lovituri date, ca era practicant al artelor martiale.

 "Ne-am antrenat de multe ori pe parcursul celor aproape cinci luni cat a stat in Romania. Este un tip puternic si extrem de agil in miscari. Stapaneste bine artele martiale, dar, daca ar fi fost sa ne batem pe bune, in afara platoului de filmare, unde totul este regizat, iar loviturile sunt doar mimate, indraznesc sa cred ca as fi reusit sa-l inving", a marturisit Florin Roata.

Patriarhul Teoctist

Teoctist Arăpașu

 

Patriarhul Teoctist

Afiliere religioasă	episcop ortodox român
Funcția episcopală
Sediul	București
Titlul	Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
Formulă de adresare	Preafericirea Voastră
Perioada	1986 - 2007
Predecesor	Iustin Moisescu
Succesor	Daniel Ciobotea
Cariera religioasă
Hirotonire preot	25 martie 1945, Iași
Hirotonire episcopală	5 martie 1950, București
Episcop consacrator	Justinian Marina, patriarh
Titluri precedente	Episcop-vicar patriarhal (1950-1962) Episcop al Aradului (1962-1973) Arhiepiscop, Episcop al SUA și Canada (1963) Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (1973-1977) Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei (1977-1986)
Alte funcții	Arhiepiscop al Bucureștilor Mitropolit al Munteniei și Dobrogei Locțiitor al Scaunului Cezareii Capadociei
Date personale
Data nașterii	7 februarie 1915
Locul nașterii	Tocileni, județul Botoșani
Data morții	30 iulie 2007
Locul morții	București

Teoctist, pe numele de mirean Toader Arăpașu (n. 7 februarie 1915, com. Tocileni, județul Botoșani; d. 30 iulie 2007, București) a fost Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007.

 Studiile și cariera ecleziastică

Patriarhul Teoctist Arăpașu (din botez Toader Arăpașu) s-a născut la data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni, Botoșani, din părinții Dumitru și Marghioala Arăpașu, ca al zecelea din cei unsprezece copii ai acestora. A urmat școala primară din satul natal. A intrat de tânăr ca frate, la Schitul Sihăstria Voronei (jud. Botoșani), aparținând de Mănăstirea Vorona, aflată în apropierea ținuturilor natale în anul 1928. A urmat vreme de un an cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, pe care le-a continuat apoi la Mănăstirea Cernica.
A fost tuns în monahism la 6 august 1935 la Mănăstirea Bistrița (jud. Neamț), sub numele de Teoctist. La 4 ianuarie 1937, Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei aprobă hirotonia monahului Teoctist în treapta de ierodiacon. A fost hirotonit de către arhiereul Ilarion Băcăoanul, în biserica Precista din Roman, pe seama Mănăstirii Bistrița. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o în anul 1945, primind calificativul Magna cum laude pentru lucrarea susținută în cadrul Catedrei de Liturgică, sub conducerea Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu. În acest timp a îndeplinit diferite funcții în cadrul Arhiepiscopiei București și diacon la Patriarhia Română.
La 1 martie 1945 a fost transferat, la cererea sa, la Centrul eparhial Iași. Este hirotonit ieromonah la 25 martie 1945 de către PS Valeriu Moglan Botoșăneanul, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei. Este hirotesit arhimandrit în anul 1946. Între anii a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Iași. La Iași, activează în calitate de preot slujitor (1945), apoi Mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iași și Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor.
La începutul anului 1947 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a retras rangul de arhimandrit, din cauza poziției sale procomuniste. Decizia Sfântului Sinod este publicată în periodicul oficial al Patriarhiei Române, revista "Biserica Ortodoxă Română", nr. 1-3 din ianuarie-martie 1947. Raportul spune că Teoctist Arăpașu s-a asociat cu arhiereul-vicar Justinian Marina, prelat perceput de asemenea ca procomunist, care-și submina superiorul, mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei, prin atacuri în presa cotidiană. Autoritățile comuniste au organizat în paralel scoaterea lui Irineu Mihălcescu din scaunul de mitropolit și înlocuirea sa cu Justinian Marina, fapt care a facilitat ascensiunea lui Teoctist Arăpașu, apropiatului său.

 Ascensiunea către tronul de Patriarh

În anul 1948 Justinian Marina avea să fie instalat în scaunul de Patriarh al României. În perioada 1948-1950, Arhimandritul Teoctist Arăpașu deține funcția de Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor. La scurt timp după aceasta, la 28 februarie 1950, Arhimandritul Teoctist Arăpașu a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Patriarhului Justinian, în rangul de episcop-vicar patriarhal, cu titlul de "Botoșăneanul". A fost hirotonit în treapta arhieriei la 5 martie 1950, în Catedrala "Sfântul Spiridon-Nou" din București, de către Patriarhul Justinian, mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei și episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos.
În anii 1950-1954 Prea Sfințitul episcop-vicar patriarhal Teoctist a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București și a condus diferite sectoare din cadrul Administrației Patriarhale. În perioada 1954-1962, a condus cancelaria Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La 28 iulie 1962 a fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc în postul de episcop al Episcopiei Aradului, iar la 16 septembrie 1962 a fost înscăunat episcop în Catedrala Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Arad, unde a păstorit timp de 10 ani. În această calitate a avut sub jurisdicție Vicariatul de la Gyula și două protopopiate din Banatul Sârbesc.
În aprilie 1963, Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America l-a ales în postul de Episcop de Detroit (S.U.A.), iar Sfântul Sinod a aprobat alegerea și i-a acordat rangul de Arhiepiscop. Din cauza neacordării vizei, n-a putut lua în primire conducerea efectivă a Episcopiei Ortodoxe Române din Statele Unite ale Americii și Canada. De asemenea, în perioada decembrie 1969-decembrie 1970, PS Teoctist a îndeplinit funcția de locțiitor de episcop al Oradiei.
La 28 ianuarie 1973 a fost ales în rangul de arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei, fiind înscăunat la 25 februarie 1973 de către Patriarhul Justinian în Catedrala Mitropolitană din Craiova. La 25 septembrie 1977 este ales în rangul de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei, fiind înscăunat la 9 octombrie 1977 în Catedrala Mitropolitană din Iași. De asemenea, în perioada iulie 1980-ianuarie 1982, îndeplinește și funcția de locțiitor de mitropolit al Ardealului.

 Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

După moartea Patriarhului Iustin Moisescu la 31 iulie 1986, IPS Mitropolit Teoctist a devenit locțiitor de patriarh. La 9 noiembrie 1986 este ales în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 16 noiembrie 1986 în Catedrala Patriarhală din București de către mitropoliții țării, Antonie al Transilvaniei, Nestor al Olteniei și Nicolae al Banatului, în prezența membrilor Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului și Bulgariei, a reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante și a reprezentanților forurilor de Stat.
În perioada noiembrie 1986-iunie 1990, PF Teoctist a suplinit postul vacant de mitropolit al Moldovei și Sucevei, ca locțiitor de mitropolit, întrucât nu se obținuse aprobarea de ocupare a scaunului rămas vacant.
În cei 45 de ani de activitate ca ierarh, s-a preocupat nu numai de probleme administrative și economice, ci și de restaurarea unor monumente de artă bisericească din cele patru eparhii pe care le-a condus (îndeosebi Putna, Bistrița, Slatina, Râșca, Gorovei, Vorona, Mitropolia Veche, Bărboi, toate în Arhiepiscopia Iașilor) și de organizarea unor muzee bisericești și a ctitorit o biserică în localitatea Victoria (jud. Botoșani). A îndrumat revistele "Mitropolia Olteniei", "Mitropolia Moldovei și Sucevei" și "Glasul Bisericii" și a încurajat apariția mai multor lucrări teologice.
Reprezentant de seamă al ecumenismului românesc, a făcut parte din mai multe delegații sinodale care au vizitat alte Biserici și a condus delegații în vizitele de peste hotare: Biserica Ortodoxă din Finlanda (1971), Biscrica Ortodoxă Siriană a Răsăritului din Malabar-India (1976), Biserica Ortodoxă Rusă (1978), Biserica Bulgară (1983) Biserica Armeană (1983), Arhiepiscopia misionară din America (1978). Ca patriarh, a condus delegații sinodale române care au vizitat Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Bulgară, Austria, Suedia (toate în 1987), Patriarhia Rusă (1988) etc.
A participat la Conferința mondială a Comisiei "Credință și Constituție" a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, la Montreal (1963), vizitând atunci o serie de parohii românesti din Canada, la întâlnirea ecumenică de la Chantilly-Franța (1978), a opta Adunare Generală a Conferinței Bisericilor Europene din Chania-Creta (1979), când a fost ales membru în Comitetul consultativ, a doua Conferință panortodoxă presinodală (Chambesy, 1982), la lucrările Prezidiului și Comitetului Consultativ de la Oxford (1993) etc.

 Activitatea ca patriarh

Ca patriarh s-a remarcat prin sprijinul pe care l-a acordat teologiei românești. Nici chiar în Grecia, țară aflată în afara lagărului comunist, Biserica Ortodoxă locală nu a putut tipări atâtea titluri câte s-au tipărit în periaoda păstoririi patriarhului Teoctist în România. De asemenea, a avut o permanentă activitate pentru unitatea ortodoxă, ca și în domeniul ecumenismului. A obținut situarea Bisericii Ortodoxe Române la un nivel mai înalt în relațiile cu celelalte culte decât în trecut. Deși a fost nevoit să accepte demolarea a 27 de biserici ortodoxe monument-istoric în București, a ridicat în schimb, în aceeași perioadă, peste 100 de biserici în țară. A făcut mari eforturi, mergând pe urmele Patriarhului Justinian Marina, pentru a ocroti ortodocșii intrați "în vizorul" autorităților comuniste din motive de credință. S-a folosit pentru aceasta și de stabilirea de relații prietenești cu acestea, ca și de influența externă obținută.
A fost acuzat pentru obediența sa față de autoritățile comuniste, fapt care a culminat cu aprobarea demolării a 26 de biserici istorice din București. A adresat numeroase telegrame de felicitare dictatorului Nicolae Ceaușescu, căruia i-a făcut cadou vechi tipărituri și obiecte de patrimoniu.
După Revoluția din decembrie 1989 ințelegând contestațiile de ordin politic, în legătură cu demolarea unor biserici în București de către regimul de dictatură, la ședința Sfântului Sinod din 10 ianuarie 1990 Patriarhul Teoctist a cerut în scris retragerea din slujirea sa, în semn de pocăință. El s-a refugiat apoi la Mănăstirea Sinaia. În ședința sa din 10 ianuarie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a acceptat demisia Patriarhului Teoctist. Primind cereri din toată țara din partea credincioșilor, a clerului de la parohii și mânăstiri, pentru revenirea Patriarhului, precum și a unor scrisori din partea Patriarhilor Bisericilor Ortodoxe locale, Sfântul Sinod în ședința sa din aprilie a hotărât chemarea Patriarhului la locul său prin revocarea deciziei de acceptare a demisiei patriarhului Teoctist. Dând ascultare Sfântului Sinod, Patriarhul Teoctist și-a reluat slujirea sa pentru care a fost ales în noiembrie 1986.
A obținut importante recunoașteri din partea majorității Bisericilor ortodoxe locale, ca și din partea altor culte religioase. În perioada 7-9 mai 1999, la invitația Patriarhului Teoctist, s-a desfășurat vizita istorică în România a Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea (prima vizită a unui Papă într-o țară majoritar ortodoxă).
A promovat învățământul religios după 1989, înființând noi seminarii teologice, școli medii de cântăreți bisericești, de pregătire a asistenților sociali, băieți și fete, de restauratori de monumente istorice și a organizat obținerea de burse în străinătate pentru studenții dornici de studiu. În învățământul general de toate gradele și profilurile a fost introdus învățământul religios. Ca și inițiativele de mai sus, împreună cu Sfântul Sinod a înființat eparhii noi, a reactivat mitropoliile și episcopiile desființate de dictatura comunistă, a întreprins demersurile pentru canonizarea unor sfinți români, a reorganizat Biserica Română de peste hotare prin organizarea unor noi episcopii și alegerea unui număr corespunzător de ierarhi dintre tinerii teologi cu studii în țară și în străinătate și dintre cei care s-au distins prin cunoașterea vieții bisericești și monahale.
Patriarhul Teoctist a murit luni, la 30 iulie 2007, la ora 17.00, în urma unui stop cardiac, suferit ca urmare a complicațiilor apărute după operația de prostată la care a fost supus în cursul aceleiași zile. ^[1]

 Lucrări și distincții

A reorganizat și promovat activitatea editorială bisericească. A publicat multe articole, predici, cuvântări și studii care sunt cunoscute atât în țară, cât și în străinătate. Au fost retipărite, cu text diortosit, și prefațate de către Prea Fericirea Sa toate cărțile de slujbă, precum și majoritatea manualelor de studiu pentru învățământul teologic seminarial și universitar. A publicat monografiile: "Mitropolitul Iacob Putneanul" (Mănăstirea Neamț, 1978), "Sfântul Vasile cel Mare în evlavia credincioșilor ortodocși români" și "Mitropolitul Dosoftei, ctitor al limbajului liturgic românesc" (Iași, 1980).
A editat în transliterare: "Dumnezeiască Liturghie" a Mitropolitului Dosoftei (1679), Iași, 1980. A tipărit ediția jubiliară din 1988 a "Bibliei de la București" (1688), și s-a îngrijit de tipărirea Bibliei, ediție jubiliară a Sfântului Sinod (2002), redactată și adnotată de I.P.S. Bartolomeu Anania. A scris prefața multor cărți și monografii ale unor mănăstiri și biserici din cadrul Patriarhiei Române.
Între anii a publicat peste 17 de volume de predici, cuvântări și meditații, cu titlul general "Pe treptele slujirii creștine" și un volum cu titlul "Slujind Altarul străbun", care cuprind peste 7000 de pagini, cu aproximativ 1500 titluri. A inițiat o bogată și fructuoasă activitate culturală și științifică, promovând permanent acțiuni care au contribuit la creșterea prestigiului Bisericii. În timpul acestei perioade, schimbul de reviste și cărți de specialitate cu cele similare din străinătate a sporit, organizându-se, totodată, Simpozioane și Colocvii cu teme de actualitate și de interes pentru viața Bisericii.
Patriarhul Teoctist a primit numeroase distincții și premii de-a lungul îndelungatei sale activități de ierarh. Dintre acestea amintim: Premiul Timotei Cipariu al Academiei Române pentru strădania de reeditare a Bibliei de la București-1688 (11 iulie 1991); Membru de onoare al Academiei Române (decembrie 1999); titlurile de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea (1995), al Universității din București (1995), al Universității Dunărea de Jos din Galați (2000), al Universității Catolice din Lublin-Polonia (2000), al Universității din Petroșani (2001), al Universității creștine "Dimitrie Cantemir" din București (2003), al Universității "Ovidius" din Constanța (2004), al Universității "Al.I.Cuza" din Iași (2005). A primit diferite distincții bisericești acordate de Patriarhiile Antiohiei, Ierusalimului și Moscovei și de Bisericile Ortodoxe ale Greciei, Cehiei și Slovaciei și Finlandei.
La 21 mai 1999 i s-a conferit din partea Statului Român Ordinul "Steaua României" în grad de Mare Cruce. PF Teoctist este Cetățean de Onoare al municipiilor Botoșani (1994), Galați și Brăila (2000), Petroșani (2001), Hunedoara (2002) și Baia Mare (2003), precum și al comunei Vorona (2005). La 17 septembrie 2003 i s-a conferit Diploma de Excelență a Fundației Dr. Wilhelm Fielderman pentru "contribuția de excepție la dezvoltarea relațiilor de respect reciproc între români și evrei".

 Critici și controverse

Conform raportului Comisiei Tismaneanu, Patriarhul Teoctist ar fi ajuns în fruntea BOR datorită loialității dovedite fața de conducerea PCR. De altfel din Sinodul condus de catre Patriarhul Teoctist mai fac parte și azi colaboraționiști ai securității, acuzați de poliție polítică, precum Calinic Argatu, Andrei Andreicuț, Nicolae Corneanu și alții
În 2001, în presa centrală apar documente din care rezultă că Patriarhul Teoctist ar fi practicat homosexualitatea încă din perioada în care studia în seminarul teologic și ar fi participat la distrugerea unei sinagogi din cartierul Antim.
Concret:

• Ziarul „Cotidianul” spune că istoricul Dorin Dobrincu și fostul angajat al CNSAS Gabriel Catalan publicau în presa centrală o serie de documente provenite din arhiva SRI, conform cărora, în tinerețe, Teoctist ar fi participat la rebeliunea legionară din 1941 și ar fi devastat o sinagogă.^[2] În plus, în documentele citate de Catalan se mai afirma că Teoctist „este cunoscut ca a practicat homosexualitatea“. În presă a fost invocată o nota din 1957, care conținea o delațiune a unei surse a Securitatii.^[2] „E posibil ca acea informație (referitoare la homosexualitate - n.r.) să fi fost oferită ulterior de Securitate“, crede Vladimir Tismăneanu.^[2]
• Ziarul „România Liberă” publică traducerea articolului lui Felix Corley din „The Independent”, articol care nu citează vreo sursă.^[3]
• Ziarul „Gândul” publică un articol în care se afirmă că Teoctist l-ar fi susținut pe Ceaușescu, însă că Teoctist neagă aceste acuzații.^[4] În acest articol nu se pomenesc acuzațiile de homosexualitate sau activități legionare.

Un alt aspect controversat al patrairhatului lui Teoctist Arăpașu este legat de restituirile fostelor proprietăți ale Bisericii Unită cu Roma. După o serie de sentințe judecătorești favorabile BRU, în luna februarie 2002 patriarhul Teoctist a adresat o scrisoare ministrului justiției de atunci Rodica Stănoiu, prin care cerea ca ministrul să intervină pe lângă instanțele de judecată ca acțiunile greco-catolicilor să fie respinse, făcând referire expresă la judecătoriile din Dej și Gherla, precum și la tribunalele din Baia-Mare și Arad și la curțile de apel Cluj și Alba-Iulia. Ministerul Justiției a trimis scrisoarea respectivă prin fax către curțile de apel din Transilvania, ceea ce a generat proteste față de imixtiunea în activitatea instanțelor de judecată ^[5].

 Deces

Patriarhul Teoctist a murit în data de 30 iulie 2007, după ce a fost operat de adenom de prostată, la Insitututul Clinic Fundeni. Intervenția chirurgicală nu a fost una de urgență, ci una programată. Pe parcursul zilei, veștile venite dinspre spital erau îmbucurătoare. Potrivit medicilor, decesul a survenit în urma unor complicații cardiace, la ora 17.00, pe fondul unor suferințe mai vechi de acest gen. Trupul neînsuflețit al Patriarhului Teoctist a fost depus in Catedrala Patriarhală. ^[6]

Predecesor: Firmilian Marin	Mitropolit al Olteniei 1973- 1977	Succesor: Nestor Vornicescu
Predecesor: Iustin	Mitropolit al Moldovei și Bucovinei 1977- 1986	Succesor: Daniel
Predecesor: Iustin	Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al BOR 1986- 2007	Succesor: Daniel

Părintele Cleopa

Cleopa Ilie

 

Acest articol din seria Creștinism se referă la Ortodoxie.

Sfânta Treime Dumnezeu Iisus Hristos Sfântul Duh Biblia Mărturisirea de credință (crezul) Simbolul niceno-constantinopolitan Simboluri Cruce Monograma Lui Iisus Hristos Peștele (simbol) Păstorul (simbol) Pomul vieții Vița de vie (simbol) Sfinți Ioan Botezătorul Andrei (apostol) Petru (apostol) Sfântul mucenic Laodichie Arsenie cel Mare Epifanie de Salamina Sfântul noul mucenic Arghiros Tesaloniceanul Sfântul noul mucenic Ioan Valahul Biografii Dumitru Stăniloae Arsenie Boca Arsenie Papacioc Constantin Galeriu Ilie Cleopa Nicolae Neaga Ilarion Argatu Christos Yannaras Nicolae Steinhardt Biserica Ortodoxă Română Patriarhii Bisericii Ortodoxe Române Mitropoliți români Sfinții militari ai Bisericii Ortodoxe Române Cultură și artă Scriitori creștini ortodocși Lăcașurile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române

Cleopa Ilie

Cleopa Ilie (n. 10 aprilie 1912, comuna Sulița, județul Botoșani - d. 2 decembrie 1998, Mănăstirea Sihăstria) a fost arhimandrit și stareț la Mănăstirea Sihăstria, fiind un renumit trăitor al credinței ortodoxe.

 Biografie

Părintele Cleopa (pe numele de mirean, Constantin) s-a născut într-o familie de țărani, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. Urmează cursurile școlii primare din satul natal, făcând apoi trei ani de ucenicie duhovnicească la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea.
În decembrie 1929 se alătură obștii schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile. Pe 12 decembrie 1932, de ziua Sfântului Ierarh Spiridon, sunt primiți în obștea schitului. În 1935 este luat în armată, în orașul Botoșani. În 1936 se reîntoarce la schit și este tuns în monahism pe 2 august 1937, primind numele "Cleopa". În iunie 1942 este numit locțiitor de egumen, datorită stării de sănătate a starețului Ioanichie Moroi.
Pe 27 decembrie 1944 este hirotonit ierodiacon, iar pe 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de către Episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareț al Mănăstirii Neamț. Ulterior este numit oficial egumen al Schitului Sihăstria.
În 1947, Schitul Sihăstria este ridicat la rang de mânăstire, iar Proto-singhelul Cleopa Ilie este făcut arhimandrit, cu aprobarea patriarhului Nicodim Munteanu. În 1948, urmărit de Siguranță, se retrage pentru șase luni în pădurile din jurul Mânăstirii Sihăstria, iar pe 30 august 1949, Arhimandritul Cleopa Ilie este numit stareț al Mânăstirii Slatina Suceava unde se transferă alături de 30 de călugari din obștea Mânăstirii Sihăstria, ca urmare a deciziei patriarhului Justinian Marina.
Întemeiază la Mânăstirea Slatina o obște care numără peste 80 de persoane. Între 1952-1954, este urmărit de Securitate și se retrage în Munții Stănișoara, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După 2 ani este readus în mănăstire, din ordinul Patriarhului Justinian.
În 1956, revine la metanie, iar în primavara anului 1959, se retrage pentru a treia oară în Munții Neamț, unde își petrece următorii 5 ani. Revine la Mânăstirea Sihăstria în toamna anului 1964, ca duhovnic al întregii obști, și povățuiește fără întrerupere atât calugări, cât și mireni, timp de 34 de ani.
Încetează din viață pe 2 decembrie 1998.

 Opera

• Despre credința ortodoxă, București, 1981, 280p. (reeditată în 1985, apoi la Galați sub titlul: Călăuza în credința ortodoxă, 1991, 276 p.);
• Predici la praznice împărătești și sfinti de peste an, Ed. Episcopiei Romanului, 1986, 440 p.;
• Predici la Duminicile de peste an, Ed. Episcopiei Romanului, 1990, 560 p.;
• Valoarea sufletului, Galați, 1991, 176 p. (o re-editare la Bacău, 1994, 238 p.);
• Urcuș spre înviere (predici duhovnicești), Mănăstirea Neamț, 1992, 416 p.;
• Despre vise și vedenii, București, 1993, 270 p.;
• Cleopa Ilie și Ioanichie Bălan, Cum putem intra în rai, Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2004;
• Acatiste alcătute de Arhimandritul Cleopa Ilie și Ieroschimonahul Paisie Olaru, Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2005.
• Numeroase articole în diferite reviste și ziare, predici în manuscris.

 Fotogalerie

Mormântul lui Cleopa Ilie din cimitirul Mănăstirii Sihăstria

Iosif Gheorghian

Iosif Gheorghian
Nume de botez	Ioan
Mitropolie	Primat al Bisericii Ortodoxe Române
Înscăunare	22 noiembrie 1886; 6 decembrie 1896
Retragere	29 martie 1893; 24 ianuarie 1909
Predecesor	Calinic Miclescu
Succesor	Ghenadie Petrescu;
Data nașterii	29 august 1829 Botoșani
Data decesului	24 ianuarie 1909 București
Membru de onoare al Academiei Române.

Iosif Gheorghian (n. 29 august 1829, Botoșani; d. 24 ianuarie 1909, București) a fost un cleric, care a deținut în două rânduri demnitatea de mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române (1886-1893, 1896-1909).

Biografie

Mitropolitul Iosif Gheorghian (din botez Ioan Gheorghian) s-a născut la data de 29 august 1829, în orașul Botoșani, în familia unui preot. A studiat la Școala de la Biserica “Trei Ierarhi" și la Academia Mihăileană din Iași, iar mai târziu a urmat diferite cursuri la Sorbona (Franța).
A fost tuns în monahism la Mănăstirea Mogoșeni și hirotonit ierodiacon în anul 1846. Slujește ca diacon la Huși și Iași, iar în anii 1857-1858 la Capela românească din Paris. Revenit în țară, este hirotonit ieromonah și numit egumen la Mănăstirile Teodoreni (1863) și Popăuți (1864).
La 19 iunie 1865 este numit episcop al Hușilor, unde a păstorit până la 24 martie 1879, când a fost ales episcop al Dunării de Jos, cu reședința la Galați. În această calitate, reorganizează viața bisericească din Dobrogea, revenită atunci la România (1878).
La 22 noiembrie 1886 a fost ales mitropolit primat al României, fiind înscăunat în această demnitate la 30 noiembrie 1886. La 29 martie 1893, mitropolitul Iosif Gheorghian (1886-1893) este obligat să-și dea demisia, în urma refuzului său de a accepta "Legea clerului mirean și a seminariilor", propusă de Take Ionescu. În locul său, Colegiul Electoral alege, cu ajutorul consevatorilor, la 18 mai 1893, cu o majoritate de voturi, 168 din 220, pe episcopul Argeșului, Ghenadie Petrescu. Instalarea ca mitropolit primat s-a făcut la 21 mai 1893 în Catedrala Mitropolitană care în acea zi sărbătorea hramul. Primul act al noii sale păstoriri ca mitropolit primat a fost proiectul de lege a clerului și seminariilor pe care l-a prezentat Sinodului și care apoi s-a votat și de către Parlament.
IPS Iosif Gheorghian s-a stabilit la Mănăstirea Căldărușani. După caterisirea mitropolitului Ghenadie Petrescu, IPS Iosif a fost reales ca mitropolit-primat al României la 6 decembrie 1896, fiind înscăunat la 8 decembrie 1896, păstorind apoi până la moarte.
A tradus felurite lucrări teologice din limba franceză și din literatura patristică. A fost ales membru de onoare al Academiei Române la 21 mai 1901.
Mitropolitul Iosif Gheorghian a trecut la cele veșnice la 24 ianuarie 1909, în București, fiind înmormântat în biserica "Sfântul Gheorghe“ din Mănăstirea Cernica.